Abia am ajuns acasă şi deja îmi pare rău! Azi am fost cu familionul într-o scurtă plimbare prin Neamţ. Am vizitat Mănăstirea Neamţ, locul în care (nu) m-am încărcat cu energie pozitivă. Mi-am pus o dorinţă, după care am încercat să lipesc o monedă de 50 de bani pe o icoană cu Iisus Hristos. Ori erau prea puţini bani, ori eu prea păcătoasă, cert e că nu s-a lipit deloc.
Imediat după, am vizitat Grădina Zoologică Ştefan Vodă, a.k.a Zimbrăria de la Vânători Neamţ. Cel mai mult mi-au plăcut păunul şi cerbii, care au fost cât se poate de sociabili. Din ambele locaţii mi-am cumpărat magneţi drept amintire.
Următoarea oprire a fost la Pensiunea Oglinzi, unde am fost mai mult decât surprinsă de ospitalitatea directorilor de acolo. Nefiind foarte flămânzi, am aşteptat să fim serviţi doar cu o ciorbă şi-un pahar cu apă. Meniul a fost, de fapt, ciorbă, cartofi pai cu pulpă de pui şi salată de varză, prăjitură şi cafea. Ah, să nu uit, toate gratis!
Ultimul loc unde am parcat a fost la Cetatea Neamţului. Spre uimirea tuturor, Cetatea a fost renovată din bani europeni, iar acum arată ca un adevărat monument istoric din patrimoniul ţării. Mai nasol a fost că m-a prins ghidul fără taxa de fotografiere plătită, dar nu mi-a dat amendă, doar a cerut achitarea taxei. Pfiu, ce noroc!
Oricum, asta a fost cea mai relaxantă duminică de mult timp încoace. M-am simţit super în mijlocul naturii, am revăzut-o pe profesoara mea de matematică din liceu şi am revenit acasă încărcată de energie pentru ziua de luni ce-o să vină.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu