Nicăieri nu-i ca-n Moldova

Chiar dacă am ajuns în Bucureşti de două zile, nu am avut chef să scriu. Mi-au trebuit câteva ore în plus de somn, să-mi revin după agitaţia şi aventura din Piatra-Neamţ.

După cum era de aşteptat din postarea trecută, am fost acasă cu fetele (Bianca, Anca şi Cristina) să facem proiectul la antropologie. Aventura a început din momentul în care abia ne-au încăput bagajele în portbagaj, pentru că deşi am stat două nopţi, ne-am luat haine ca pentru o săptămână.

Casă dulce casă...

Prima dată când am ajuns, m-a luat sor-mea în primire: „Ce faci, fată, mi-ai adus ghetuţele?” Ea se pregătea să ajungă la Balul Bobocilor. Următorii pe listă au fost tata, mama şi pisica, nu neapărat în această ordine. Am mâncat bine, apoi am plecat spre Pângăraţi, satul unde stă bunica şi despre care urma să realizam proiectul. Seară fiind şi neavând nimic interesant de făcut, ne-am întors iar în Piatra şi am mers la Open Mind, unde eu am băut ceai de caramel, iar fetele câte un Irish coffee. După aceea, ne-am plimbat prin ştrand, unde am făcut un milion de poze fără blitz şi un alt milion de glume piperate.

Sâmbăta a fost mult mai interesantă. Am luat interviu directorului şi învăţătoarei din sat, care erau soţ şi soţie, apoi am vorbit cu părintele Jitaru, care ne-a primit ca un adevărat gospodar. Seara, ca să le arăt şi fetelor oraşul, am fost cu telegondola, dar nu am ieşit din ea ca să vedem pârtia. Totuşi, ca să simţim aer de Piatra-Neamţ, am mers pe muntele Pietricica, unde ne-am prostit vreo zece minute, până am îngheţat de frig.

Dacă sunteţi ţărani...

După toată aventura asta, am căutat un loc în care să bem ceva să ne încălzim. Am mers la Society, că deh, au auzit şi fetele de el şi le-a plăcut. Numai că la ora 19:54 când am ajuns noi, chelneriţele nu erau disponibile. Cel puţin aşa am înţeles din ce ni s-a zis. (Bogdănele, le plăteşti numai să se fâţâie prin faţa...şi prin spatele...DJ-ilor?) Aşa că am mers în Life Club, unde chelneriţa ne-a adus cu totul altceva decât ceea ce cerusem: Granini Peach la 0.25 ml în loc de Granini Cherry la 0.5 ml, Campari simplu în loc de cocktail Campari Orange. Doar Coca-Cola a fost inconfundabilă. După o oră, deja se umpluse de copii de 14-15 ani, fiecare cu ţigara în gură. Şi cum muzica de rahat a pus capac, am ajuns tot în Open Mind. Acolo, ori era deja închiriat, ori era seara în care puştii de maxim 6 ani merg „la o băută”. Cum eram ceva mai mari de 6 ani, am decolat către High Life. Prima impresie a fost că e un club de gay, pentru ca singura femeie de-acolo era chelneriţa. Şi pentru că toţi se uitau la Ionuţ şi la Cătălin fiindcă erau singurii însoţiţi de patru fete. N-a fost aşa, ulterior a mai apărut un tip cu două fete alături. Acum pot să recomand localul ăsta pentru cea mai bună ciocolată caldă albă şi cel mai bun ceai de fructe de pădure. Abia aici ne-am liniştit, după ce toată seara am umblat de colo-colo să găsim un local pe gustul tuturor.

Dimineaţa de după...

...a fost dureroasă. Pentru ca ne-am trezit devreme (la 9) ca să mergem la biserică. Şi pentru că aşa, cu noaptea-n cap, a trebuit să ne facem bagajele, care au fost de două ori mai multe. Înainte să plecăm, i-am luat interviu bunicii mele, ca mărturie în plus că nu ne-am luat informaţiile pentru proiect de pe gugăl. Drumul la întoarcere a fost mai lung (cu vreo două ore) şi mai greu, pentru că era ceaţă şi ploua. Dar în final, sunt mulţumită şi că am fost acasă (pentru prima oară de când m-am mutat la Bucureşti), dar şi că am făcut un proiect super tare. Când repetăm aventura, fetelor? Aaa, şi la Society, mergem la 20:05?