Piranha 3D

Acum două săptămâni, Magda îmi recomanda cu mult entuziasm să mă uit la filmul Piranha, numai că nu atunci când mănânc. Fiindcă îmi plac la nebunie filmele de groază, dar nu mă pot uita singură la ele ca să nu visez urât noaptea, am profitat de ziua de naştere a lui iubi şi i-am făcut cadou două bilete la Piranha 3D, la Cinema City. Aseară la ora 20.20.

La început, filmul nu părea cine ştie ce: povestea tipică a băiatului care nu-i poate împărtăşi colegei de liceu că o iubeşte, cei doi fraţi mai mici care, deşi primesc recompensă în bani ca să stea cuminţi în casă, reuşesc să intre în bucluc, petrecerea obişnuită de pe plajă cu multă şampanie, muzica dată tare şi fete goale. Prima jumătate de oră nu s-a întâmplat absolut nimic care să mă facă să cred că eram la un film de groază.

Ulterior, părerea mi s-a schimbat radical, reuşind să tresar de cel puţin zece ori. Povestea, per total, mi s-a părut interesantă, dar finalul a fost cel puţin dezamăgitor. Cu toţii aşteptam o altă rezolvare a problemei, după părerea mea filmul trebuind să mai continue cel puţin jumătate de oră.

Deşi s-a terminat atât de brusc, prima experienţă 3D a fost cel puţin ieşită din comun. Acum, abia aştept biletele la Saw 3D.