joi, noiembrie 18, 2010

ce fac Gemenii în 2011

Anul 2011 aduce unele schimbări benefice în plan relaţional. Eşti de două ori avantajat, deoarece nu te temi de schimbare şi, în plus, vei putea să duci la bun sfârşit nişte proiecte dragi. Vei avea mult de lucru, situaţiile se complică, eşti prins în tot felul de probleme, dar reuşeşti să ieşi la liman. Familia şi prietenii te susţin, iar pentru tine acest lucru înseamnă foarte mult.

De menţionat că Gemenii sunt puşi să facă alegeri importante în acest an. Unele dintre ele implică riscuri, dar va trebui să şi le asume şi pe acestea dacă vor să reuşească. În general schimbările şi deciziile pe care le iau acum sunt legate de bani, într-un fel sau altul. Beneficiarul este nativul, în plan profesional sau nativul şi familia acestuia, în plan personal. Există posibilitatea să se facă achiziţii deosebit de importante.


Dragoste şi sex


În 2011 acorzi o mai mare prioritate vieţii amoroase. De fapt, ai mare nevoie de afecţiune. Însă tocmai acest lucru te face vulnerabil, deoarece eşti tentat să te implici într-o relaţie care nu este neapărat una potrivită. Rămâi cu picioarele pe pământ la început, cât încă nu eşti foarte implicat afectiv, priveşte situaţia la rece şi vezi dacă merită să mergi mai departe. De asemenea, este foarte important să te faci înţeles, să nu laşi loc de interpretări în relaţia cu partenerul tău.

Începutul de an se anunţă destul de dificil. Există probleme de comunicare şi o tendinţă de izolare care nu te ajută deloc. Vrei o schimbare, dar nu ai găsit încă cea mai bună soluţie pentru a obţine ceea ce-ţi doreşti. Dacă ai deja o relaţie, trebuie să găseşti modalităţi de a scăpa de rutina zilnică. Oricum eşti genul de om care se plictiseşte foarte uşor. Acum, cu atât mai mult simţi apăsarea unei relaţii serioase. Cu toate acestea, se poate să nu te aştepte absolut nimic de partea cealaltă a “baricadei”. Nu-ţi asuma riscuri fără să ştii ce vei câştiga pe urmă.

După a doua jumătate a lui 2011 te confrunţi cu probleme de cuplu şi niciunul nu pare să fie dispus la un compromis. Numai nativilor singuri le merge mai bine. Sunt admiraţi, doriţi, iubiţi, iar ei, la rândul lor, ar putea să se îndrăgostească până peste urechi. Deşi nu aveau de gând să renunţe la libertate, Gemenii trec în extrema cealaltă şi visează la o uniune legală. Ar trebui să ia lucrurile pas cu pas pentru că graba nu le aduce niciun câştig. Până la finalul lui 2011, Gemenii îşi pot rezolva măcar parţial problemele dacă sunt dispuşi să facă compromisuri, dăruind mai mult.

Cariera

În 2011 este recomandat să pui accentul pe relaţiile profesionale. Pe de o parte, te înţelegi excelent cu colaboratorii şi reuşeşti să-ţi faci noi contacte. Pe de altă parte, comunici greu cu persoanele de care depinzi sau care au influenţă. Oricât de spontan ai fi din fire, în domeniul profesional este recomandat să adopţi o atitudine diplomată. În 2011 vei putea să-ţi împlineşti nişte proiecte profesionale.

Încă din primele luni ale anului ai parte de o mulţime de reuşite. Ţi se fac propuneri interesante, ai rezultate onorabile, eşti solicitat şi apreciat. Eşti foarte muncitor şi serios. Chiar şi nativii care îşi caută un loc de muncă pe gustul lor vor găsi ceva care să le permită să-şi dezvolte abilităţile. Până în vară, sunt mari şanse ca nativii să-şi schimbe locul de muncă, deoarece apar mereu noi oportunităţi.

În cazul în care fac acest pas, Gemenii demonstrează o mare capacitate de a se acomoda la noile condiţii. Sunt creativi, punându-şi mintea la lucru. Ceea ce reuşesc să creeze nu rămâne fără rezultate. Până la finalul anului, nativii pot să-şi îndeplinească visul, dobândind un statut social pe măsura aspiraţiilor lor. Un sprijin important sau o ocazie bună de exploatat vine din relaţiile cu străinătatea.

Bani

Situaţia financiară este bună în 2011, cu excepţia unor riscuri care pot să apară după a doua jumătate a anului. Dacă însă eşti prevăzător, atunci nu ar trebui să existe niciun inconvenient. Te bucuri de un echilibru bugetar care îţi permite să-ţi faci planuri de achiziţii importante. Totul merge bine dacă acţionezi într-un mod chibzuit şi rămâi cu picioarele pe pământ.

Încă de la începutul anului ţi se fac tot felul de propuneri mirobolante. Toate sună excelent, dar prezintă riscuri prea mari ca să le crezi pe cuvânt. Eşti totuşi tentat să scoţi banii din buzunar. Gândeşte-te de două ori. În primăvară poţi avea parte de un câştig deosebit de important. Nici măcar nu este vorba despre un rezultat al unei munci susţinute, ci, mai degrabă, de un cadou providenţial.

Din iulie este bine să strângi cureaua şi să fii cât mai prevăzător. Apar tentaţii la tot pasul. Dacă vrei neapărat sa investeşti, consultă-te cu cineva de încredere, specialist în domeniu. Nu spera la câştiguri substanţiale, pentru că ele nu vor veni. Cel mult, poţi face nişte bănuţi în plus, dar cam atât.

Sănătate şi stare de spirit

Cu sănătatea stai bine, dar nu excelent. Ai un an destul de plin, astfel încât întreaga ta energie va fi consumată în numeroasele activităţi. Uneori, se poate să exagerezi cu munca, iar organismul tău se resimte. Tinzi să duci o viaţă dezorganizată în ceea ce priveşte orele de masă şi de somn. Fă tot posibilul să-ţi supraveghezi alimentaţia şi să consumi produse naturale.

În prima parte a anului te bucuri de o stare fizica bună. Nu se întâmplă nimic remarcabil, deoarece ai un sistem imunitar funcţional. Nimic nu reuşeşte să te lase fără energie sau să te irite. Dacă totuşi acumulezi energie negativă, poţi scăpa de ea prin activitate fizică. Alege una care să-ţi facă plăcere. Oricum eşti genul activ şi nu prea îţi place să stai într-un singur loc. Profită de acest avantaj.

Din vară, ai ocazia să te odihneşti, îndepărtându-te de stresul cotidian. Pleacă departe, încearcă noi experienţe, deconectează-te, curăţă-te de tot ceea ce îţi face rău. Astfel, scapi de rutină şi îţi împrospătezi mintea şi trupul. Până spre sfârşitul anului reintri în formă şi toată lumea va putea vedea asta. Ai un aspect fizic care nu lasă indiferent pe nimeni, mai ales persoanele de sex opus.

sursa: aici

Ţie ce ţi-a pregătit anul 2011?

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu