Titlul ar putea fi, foarte bine, un motto de urmat în viaţă. Pentru mine (şi pentru alte câteva colege de-ale mele) este, însă, titlul unui roman scris de un fost absolvent al Facultăţii de Sociologie. Acesta îşi lăuda opera ca fiind scrisă pentru tinerele fete în căutarea erosului, un roman intrigant, copleşitor şi, mai ales, plin de jovialitate. Cele câteva date tehnice despre carte ar fi: un roman de 244 de pagini, în format de buzunar, structurat pe trei capitole, fiecare dintre ele având patru părţi.
Despre ce e vorba? Matei, un ziarist de vârstă mijlocie (abia împlinise 30 de ani) suferă de satiriazis, corespondentul pentru nimfomanie la femei. El îşi povesteşte cu lux de amănunte întâlnirile cu partenerele pe care le cunoştea pe Internet, pe diferite reţele de socializare. Îşi împărţea timpul între munca de la birou (avea o rubrică în care scria aproape zilnic) şi search-ul constant de tipe noi, asemeni unui prădător. La început, Matei recunoaşte că nu era capabil să aibă relaţii decât pe Internet, întrucât numai la vederea pozelor fetelor pe care le aborda, se masturba şi-şi dădea drumul pe poza de avatar a acesteia.
Gazeta pentru care scria primeşte o comandă din partea Patriarhiei, iar Matei este nevoit să petreacă cinci săptămâni cutreierând mănăstirile din nordul Moldovei, pentru a surprinde declaraţiile călugărilor tineri care au un cuvânt de spus despre relaţia cu Dumnezeu. Dată fiind situaţia lui, îi este foarte greu să se adapteze la viaţa de sihăstrie, astfel că pierde mult timp conducând spre locurile unde are semnal la Internet (Suceava sau Târgu Neamţ, oraşele cele mai apropiate de locul unde se afla) pentru a afla ştirile şi pentru a-şi citi zecile de mail-uri de la posibilele partenere de sex.
Matei nu este atent la tot ceea ce povestesc călugării, până când, la mănăstirea S, ultima din seria celor în care ziaristul trebuia să ajungă, îl găseşte pe părintele Pimen, care se dovedeşte a fi un personaj intrigant, care-i dă bătăi de cap până ce reuşeşte să-i smulgă acestuia o declaraţie mulţumitoare. Călugărul se dovedeşte a fi mai deştept decât se aştepta Matei, motiv pentru care discuţia decurge în cu totul alt mod decât la celelalte mănăstiri.
Acţiunea din capitolul doi se împleteşte cu cea din capitolul al treilea, eroul nostru povestind despre perioada copilăriei şi a adolescenţei, când o întâlnise pe Alexandra şi se îndrăgostise nebuneşte de ea. Din păcate, după câţiva ani în care el o iubeşte pe-ascuns şi ea nu-l consideră decât un amic, Matei îi mărturiseşte fetei sentimentele lui. Alexandra nu-i răspunde cu aceeaşi monedă, şi, dintr-o greşeală pe care Matei o face, fata cade de la etajul al şaselea şi moare.
O altă perioadă pe care Matei ne-o descrie este cea din timpul facultăţii, când se împrietenise cu Călin, un tip cu un an mai mare decât el, şi care devenise cel mai bun prieten (singurul, de altfel). Legătura dintre cei doi prieteni se destramă după 11 ani, din cauza unei fete, Agnes, cu care Călin se căsătoreşte şi de care ascultă orbeşte. Matei nu este de acord cu această relaţie şi, încet-încet, se desprinde de această prietenie, încercând să compenseze cu băutură şi alte căutări frenetice de partenere de sex.
Spre finalul romanului, Matei termină de scris lucrarea comandată de Patriarhie, dar este anunţat că gazeta nu mai are nevoie de el şi poate pleca în aceeaşi zi de-acolo. Vestea îl dă peste cap, Matei încercând să se sinucidă prin spânzurare. Încercarea lui eşuează, dar îl face să se trezească la realitate şi să-şi dea seama de cuvintele părintelui Pimen de la mănăstirea S. În mod surprinzător, după câteva săptămâni, primeşte un telefon de la liceul din localitatea natală, fiind anunţat că s-a eliberat un post de bibliotecar şi este aşteptat să-şi înceapă serviciul cât mai curând. Acolo, o întâlneşte pe Luiza, profesoară de franceză (parcă) şi o pedagogă excepţională. Relaţia lor durează de şase luni, când el conştientizează că viaţa lui sexuală s-a schimbat în bine, că s-a vindecat şi că, spre deosebire de vremurile de dinainte, când era total împotriva căsătoriei şi a legăturilor de durată, acum invidiază cuplurile cu plozi, dorindu-şi la rândul lui o familie.
Cartea am citit-o pe nerăsuflate, fiindcă mi s-a părut interesantă şi, mai mult, eram curioasă ce va face Matei mai departe. Deşi are unele greşeli de redactare (posibil ca autorul să nu fi avut un editor care să-i corecteze lucrarea) şi, la un moment dat, când povesteşte despre excursia în America, eroul nu se mai numeşte Matei, ci Alex (aştept să mă lămurească autorul cum stă treaba aici), recomand lectura acestui roman.
Mai jos, câteva citate din romanul prezentat:
"Ca să urăşti sau să iubeşti o persoană nu e nevoie să interacţionezi cu ea, o poţi face şi de la celălalt capăt al globului. Iată ce capacitate extraordinară are mintea omului!"
"Ajungi să iubeşti o persoană în momentul în care, fără a conştientiza, ea îţi smulge o parte din personalitatea ta şi se substituie în mod miraculos handicapului dobândit."
"Iată, mi-a spus că femeile sunt precum frunzele: trăiesc atâta timp cât încă n-au căzut pe pământ. De bărbaţi, mi-a spus aşa: unii sunt precum copacii, alţii precum vântul. Primii caută să posede frunzele, ceilalţi să le poarte în zbor. O frunză nu se dăruieşte vântului pentru că acesta ar fi superior copacului, ori invers. Ea se dăruieşte unuia sau altuia pentru că firea ei îi spune că doar unul dintre cei doi îi poate împlini destinul."
"Între parteneri există un ingredient secret numit dăruire. Omul nu se poate dărui pe el sieşi, de aceea nici nu poate primi o satisfacţie completă. E ca şi cum cineva ar mângâia un căţeluş de pluş, în locul unuia real, dorind să obţină aceeaşi senzaţie."
"Îmi cădeau apoi la pat fără drept la replică chiar şi cele cu care nu experimentasem anterior sexul virtual. Rareori, se întâmpla să nu-mi iasă din prima. Şi la cât de modest eram, ar fi trebuit să-mi atârn o pancartă de gât pe care să scriu: SUNT PREA BUN!"
Pentru a comanda cartea, adresa de e-mail a autorului este alexandru.nemtanu@yahoo.com
Despre ce e vorba? Matei, un ziarist de vârstă mijlocie (abia împlinise 30 de ani) suferă de satiriazis, corespondentul pentru nimfomanie la femei. El îşi povesteşte cu lux de amănunte întâlnirile cu partenerele pe care le cunoştea pe Internet, pe diferite reţele de socializare. Îşi împărţea timpul între munca de la birou (avea o rubrică în care scria aproape zilnic) şi search-ul constant de tipe noi, asemeni unui prădător. La început, Matei recunoaşte că nu era capabil să aibă relaţii decât pe Internet, întrucât numai la vederea pozelor fetelor pe care le aborda, se masturba şi-şi dădea drumul pe poza de avatar a acesteia.
Gazeta pentru care scria primeşte o comandă din partea Patriarhiei, iar Matei este nevoit să petreacă cinci săptămâni cutreierând mănăstirile din nordul Moldovei, pentru a surprinde declaraţiile călugărilor tineri care au un cuvânt de spus despre relaţia cu Dumnezeu. Dată fiind situaţia lui, îi este foarte greu să se adapteze la viaţa de sihăstrie, astfel că pierde mult timp conducând spre locurile unde are semnal la Internet (Suceava sau Târgu Neamţ, oraşele cele mai apropiate de locul unde se afla) pentru a afla ştirile şi pentru a-şi citi zecile de mail-uri de la posibilele partenere de sex.
Matei nu este atent la tot ceea ce povestesc călugării, până când, la mănăstirea S, ultima din seria celor în care ziaristul trebuia să ajungă, îl găseşte pe părintele Pimen, care se dovedeşte a fi un personaj intrigant, care-i dă bătăi de cap până ce reuşeşte să-i smulgă acestuia o declaraţie mulţumitoare. Călugărul se dovedeşte a fi mai deştept decât se aştepta Matei, motiv pentru care discuţia decurge în cu totul alt mod decât la celelalte mănăstiri.
Acţiunea din capitolul doi se împleteşte cu cea din capitolul al treilea, eroul nostru povestind despre perioada copilăriei şi a adolescenţei, când o întâlnise pe Alexandra şi se îndrăgostise nebuneşte de ea. Din păcate, după câţiva ani în care el o iubeşte pe-ascuns şi ea nu-l consideră decât un amic, Matei îi mărturiseşte fetei sentimentele lui. Alexandra nu-i răspunde cu aceeaşi monedă, şi, dintr-o greşeală pe care Matei o face, fata cade de la etajul al şaselea şi moare.
O altă perioadă pe care Matei ne-o descrie este cea din timpul facultăţii, când se împrietenise cu Călin, un tip cu un an mai mare decât el, şi care devenise cel mai bun prieten (singurul, de altfel). Legătura dintre cei doi prieteni se destramă după 11 ani, din cauza unei fete, Agnes, cu care Călin se căsătoreşte şi de care ascultă orbeşte. Matei nu este de acord cu această relaţie şi, încet-încet, se desprinde de această prietenie, încercând să compenseze cu băutură şi alte căutări frenetice de partenere de sex.
Spre finalul romanului, Matei termină de scris lucrarea comandată de Patriarhie, dar este anunţat că gazeta nu mai are nevoie de el şi poate pleca în aceeaşi zi de-acolo. Vestea îl dă peste cap, Matei încercând să se sinucidă prin spânzurare. Încercarea lui eşuează, dar îl face să se trezească la realitate şi să-şi dea seama de cuvintele părintelui Pimen de la mănăstirea S. În mod surprinzător, după câteva săptămâni, primeşte un telefon de la liceul din localitatea natală, fiind anunţat că s-a eliberat un post de bibliotecar şi este aşteptat să-şi înceapă serviciul cât mai curând. Acolo, o întâlneşte pe Luiza, profesoară de franceză (parcă) şi o pedagogă excepţională. Relaţia lor durează de şase luni, când el conştientizează că viaţa lui sexuală s-a schimbat în bine, că s-a vindecat şi că, spre deosebire de vremurile de dinainte, când era total împotriva căsătoriei şi a legăturilor de durată, acum invidiază cuplurile cu plozi, dorindu-şi la rândul lui o familie.
Cartea am citit-o pe nerăsuflate, fiindcă mi s-a părut interesantă şi, mai mult, eram curioasă ce va face Matei mai departe. Deşi are unele greşeli de redactare (posibil ca autorul să nu fi avut un editor care să-i corecteze lucrarea) şi, la un moment dat, când povesteşte despre excursia în America, eroul nu se mai numeşte Matei, ci Alex (aştept să mă lămurească autorul cum stă treaba aici), recomand lectura acestui roman.
Mai jos, câteva citate din romanul prezentat:
"Ca să urăşti sau să iubeşti o persoană nu e nevoie să interacţionezi cu ea, o poţi face şi de la celălalt capăt al globului. Iată ce capacitate extraordinară are mintea omului!"
"Ajungi să iubeşti o persoană în momentul în care, fără a conştientiza, ea îţi smulge o parte din personalitatea ta şi se substituie în mod miraculos handicapului dobândit."
"Iată, mi-a spus că femeile sunt precum frunzele: trăiesc atâta timp cât încă n-au căzut pe pământ. De bărbaţi, mi-a spus aşa: unii sunt precum copacii, alţii precum vântul. Primii caută să posede frunzele, ceilalţi să le poarte în zbor. O frunză nu se dăruieşte vântului pentru că acesta ar fi superior copacului, ori invers. Ea se dăruieşte unuia sau altuia pentru că firea ei îi spune că doar unul dintre cei doi îi poate împlini destinul."
"Între parteneri există un ingredient secret numit dăruire. Omul nu se poate dărui pe el sieşi, de aceea nici nu poate primi o satisfacţie completă. E ca şi cum cineva ar mângâia un căţeluş de pluş, în locul unuia real, dorind să obţină aceeaşi senzaţie."
"Îmi cădeau apoi la pat fără drept la replică chiar şi cele cu care nu experimentasem anterior sexul virtual. Rareori, se întâmpla să nu-mi iasă din prima. Şi la cât de modest eram, ar fi trebuit să-mi atârn o pancartă de gât pe care să scriu: SUNT PREA BUN!"
Pentru a comanda cartea, adresa de e-mail a autorului este alexandru.nemtanu@yahoo.com
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu